Planul pentru ediția 2020 ”Men vs Train” e următorul:
Cursa începe în Gara Ucea, în momentul în care trenul pornește spre Curtea de Argeș, adică la ora 05:15 dimineața.
În acel moment noi vom pedala de zor până la începutul traseului care ajunge pe Vf. Moldoveanu (2,544 m). După ce ajungem pe vârf începem coborârea spre Stâna lui Burnei, de unde vom prelua bicicletele și vom pedala spre gara Curtea de Argeș unde sperăm să ajungem până la ora 14:30, înaintea trenului. Acesta va ocoli munții, având ruta Ucea - Brașov - Ploiești - București - Pitești - Curtea de Argeș.
Pentru a reuși trebuie să parcurgem 120 km cu peste +2600m diferență pozitivă de nivel în sub 9 ore!